Bărbat căutat de autorităţile din Germania, depistat la controlul de frontieră

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi predat autorităților competente un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, urmărit internaţional, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei.

În data de 10 iunie a.c., în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, județul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, Tudor B., cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 35 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară şi o remorcă, ambele înmatriculate în România.

La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că pe numele bărbatului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emis de autorităţile din Germania, deoarece persoana avea de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei pe teritoriul Germaniei.

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.

  • Bărbat căutat de autorităţile din Germania, depistat la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe