Autovehicul cu inspecţie tehnică falsă  depistat în trafic de polițiștii de frontieră

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autovehiculul pe care îl conducea.

În data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat din R.Moldova, în vârstă de 41 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes Sprinter, cu număr de înmatriculare românesc.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezilor efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentate la control pentru autovehiculul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

  • Autovehicul cu inspecţie tehnică falsă  depistat în trafic de polițiștii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe