Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor o autoutilitară care figura în bazele de date olandeze ca fiind furată.
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 44 de ani, care conducea o autoutilitară, an fabricație 2016.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a vehiculului, colegii noștri, împreună cu ofițerii Frontex care își desfășoară activitatea în punct au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Olanda.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul în cauză din Spania, de la fratele proprietarului, contra sumei de 5.000 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoutilitara, în valoare de 25.000 de lei, a fost reținută în vederea continuării cercetărilor.