Autoturisme radiate din circulaţie descoperite la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări faţă de doi cetăţeni care au fost depistaţi conducând fiecare câte un autoturism radiat din circulaţie.

În ziua de 25 septembrie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, Ion C., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, ce avea aplicate plăcuțe de înmatriculare poloneze.

În aceeaşi zi, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetățeanul român Octavian V., în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Lituania.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismele în cauză, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că primul autoturism a fost radiat din circulaţie din data de 17.05.2018, de autorităţile din Polonia, iar cel de al doilea din data de 13.09.2018, de autorităţile din Lituania.

Cu privire la cele constatate, bărbații au declarat că nu aveau cunoştinţă despre faptul că mijloacele de transport figurau ca fiind radiate, respectiv că nu au drept de circulaţie.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere  pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

  • Autoturisme radiate din circulaţie descoperite la frontieră  

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe