
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, care s-a prezentat la control, la volanul unui autoturism ce figura radiat din circulație de către autoritățile din Lituania.
În data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 20.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Lituania, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 45 de ani.
Colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului, motiv pentru care au efectuat verificări suplimentare şi au stabilit faptul că autoturismul este radiat din circulație de către autoritățile din Lituania din data de 09.06.2025.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.











