Autoturism radiat din circulaţie în Lituania, descoperit de polițiștii de frontieră din PTF Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră un autoturism neînmatriculat, acesta fiind radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania.

În data de 08 septembrie a.c., în jurul orei 21.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, conducând un autoturism cu numere de înmatriculare specifice Lituania.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că mijlocul de transport este radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul în luna august, plătind suma de 6.600 de euro și că nu a avut cunoştinţă despre faptul că mijlocul de transport este radiat din circulaţie.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Autoturism radiat din circulaţie în Lituania, descoperit de polițiștii de frontieră din PTF Sculeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe