Autoturism radiat din circulație din luna august, descoperit în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au depistat în trafic un cetățean român, care conducea un autoturism radiat din circulaţie de către autorităţile din Spania.

În data de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pe raza localității Frumușița - județul Galați, un autoturism, marca BMW care avea aplicate plăcuțe de înmatriculare eliberate de către autoritățile spaniole. La volanul autoturismului se afla un cetățean român în vârstă de 29 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la starea juridică a autoturismului și la autenticitatea documentelor prezentate la control, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul a fost radiat din circulație, din luna august a anului curent, de către autoritățile din Spania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Autoturism radiat din circulație din luna august, descoperit în trafic

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe