Autoturism radiat din circulație, descoperit în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism radiat din circulaţie, care nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.

În ziua de 22 ianuarie a.c, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 56 de ani, conducând un autoturism marca Ford, cu număr de înmatriculare specific Lituaniei.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie de autorităţi începând cu data de 18.01.2023.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe