Autoturism radiat din circulație descoperit în PTF Oancea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetățean bulgar care s-a prezentat la control cu un autoturism ce figura ca fiind radiat din circulație.

În data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 08.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, un bărbat, cetățean bulgar, în vârstă de 53 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în Germania.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că autoturismul respectiv figura ca fiind radiat din circulație din luna Iunie 2025.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

  • Autoturism radiat din circulație descoperit în PTF Oancea

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe