Autoturism radiat din circulație, descoperit de polițiștii de frontieră ieșeni

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră un autoturism ce figura radiat din circulație.

În data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 17.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism, un bărbat, în vârstă de 59 de ani.

Colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului, motiv pentru care au efectuat verificări suplimentare în bazele de date relevante. În consecință, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că autoturismul este radiat din circulație.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

  • Autoturism radiat din circulație, descoperit de polițiștii de frontieră ieșeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe