Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări ca urmare a depistării unui bărbat, cetățean român, care s-a prezentat, la controlul trecerii frontierei de stat, conducând un autoturism radiat din circulație.
În data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 17.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Lituania, un cetățean român, în vârstă de 47 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la starea juridică a autoturismului și la autenticitatea documentelor prezentate la control, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul a fost radiat din circulație de către autoritățile din Lituania.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.