Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism radiat din circulaţie de autorităţile din Olanda.
În ziua de 11 aprilie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieşi din ţară, Ion B., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Renault, model Megane, înmatriculat în Olanda.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul marca Renault a fost radiat din circulaţie de autorităţile din Olanda, din cu data de 04.04.2017.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul nu mai avea drept de circulaţie.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat .