Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au depistat, în trafic, o tânără care se afla la volanul unui autovehicul neînmatriculat.
În data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești–ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localității Măstăcani, județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism ce avea aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice României, condus de către o gălățeancă, în vârstă de 30 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noştri au constatat că autoturismul figurează ca fiind neînmatriculat în circulație.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.












