Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Lituania.
În ziua de 28 septembrie a.c, în jurul orei 09.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 47 de ani la volanul unui autoturism.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Lituania.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul, de la un conațional cunoscut pe site de profil din Republica Moldova, cu suma de 10.000 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 50.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.