Autoturism cu I.T.P. fals, descoperit de poliţiştii de frontieră

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un bărbat, care conducea un autoturism ce avea talonul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, fals. 

În data de 07 iulie a.c., în jurul orei 20.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, persoana cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, P.T., în vârstă de 37 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes CLS350, înmatriculat în Bulgaria.

Având suspiciuni cu privire la documentele autoturismului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că talonul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice este fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul din municipiul Focşani, după ce a găsit anunţul pe un site de specialitate, plătind suma de 3350 de euro. Acesta a mai adăugat că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul prezentat la control este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe