Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autoritățile din Danemarca.
În data de 04 martie a.c., în jurul orei 22.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în Republica Moldova.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de către autoritățile din Danemarca.
Bărbatul aflat la volanul autoturismului a declarat că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de 200.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.