Autorul unui accident rutier depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept, ca urmare a unui accident rutier.

În ziua de 08 august a.c, în jurul orei 20.30poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni,  aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Lunca-Veche, un autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în România, condus de vasluianul T.D., în vârstă de 19 ani.

La controlul de frontieră, acesta nu a putut prezenta permisul de conducere, dar a prezentat o dovadă de reţinere a permisului de conducere, expirată la data de 18.02.2020. Tânărul a fost autorul unui accident de circulaţie produs pe raza localităţii Berezeni.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendatla finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Autorul unui accident rutier depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe