Autocamion căutat de autorităţile germane, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat la controlul de frontieră un autocamion care figura ca fiind declarat furat din Germania.

În ziua de 14 iunie a.c., în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul din Republica Moldova, Anatol T., în vârstă de 29 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion marca Volvo şi o semiremorcă marca Fruehauf, ambele înmatriculate în Republica Moldova.

La controlul de frontiera, colegii noștri au constatat că autocamionul în cauză figurează în bazele de date ca fiind cautat de autoritatile germane, fiind declarat furat din Germania.

Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că este angajat al firmei care are în proprietate autocamionul şi că nu are cunoştinţă despre situaţia juridică a acesteia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 90.886 lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

  • Autocamion căutat de autorităţile germane, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni
  • Autocamion căutat de autorităţile germane, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni
  • Autocamion căutat de autorităţile germane, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe