ATV radiat din circulaţie, depistat în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat, în trafic, un cetăţean român care conducea un ATV ce figura ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile belgiene de la începutul lunii martie.

În data de 19 iulie a.c., în jurul orei 19.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iași a procedat la oprirea în trafic, pe raza localităţii de frontieră Băleni, a unui ATV marca CFMOTO, condus de cetăţeanul român L.M., în vârstă de 46 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi.

Extinzând cercetările, polițiștii de frontieră au constatat că ATV-ul a fost radiat din circulaţie de către autorităţile belgiene, în data de 06.03.2020.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

  • ATV radiat din circulaţie, depistat în trafic

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe