Asigurare tip carte verde falsă descoperită de către polițiștii de frontieră din cadrul PTF Oancea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care a prezentat la control o poliță de asigurare tip carte verde ce s-a dovedit a fi falsă.

În data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din ţară, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 20 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în Regatul Unit al Marii Britanii.

La controlul de frontieră, conducătorul auto a prezentat pe lângă documentele solicitate şi o poliță de asigurare tip carte verde obligatorie pentru autovehiculul condus.

În urma inspecției amănunțite a documentelor prezentate și a verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că autovehiculul în cauză nu figurează ca fiind asigurat, iar polița de asigurare tip carte verde prezentată la control este falsă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

  • Asigurare tip carte verde falsă descoperită de către polițiștii de frontieră din cadrul PTF Oancea

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe