Armă neletală și muniție aferentă, fără documente justificative, descoperite la intrarea în țară

 

În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova, privind controlul coordonat, la controlul de frontieră din PTF Albița, a fost descoperit un pistol cu muniția aferentă pe care un bărbat cu cetățenie italiană și R. Moldova încerca să le introducă în țară, deși nu era în posesia autorizației necesare deținerii și transportului acestora.

În data de 14 august a.c., în jurul orei 03.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Italia, un bărbat cu cetățenie italiană și Republica Moldova, în vârstă de 21 de ani.

În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova privind controlul coordonat și în baza profilului de risc stabilit, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor. Astfel, echipa comună de control a descoperit asupra tânărului un pistol din categoria armelor neletale, calibru 4,5 mm, un încărcător, precum și muniția aferentă (1.933 bile metalice și 28 butelii de gaz), pentru care acesta nu deținea autorizația necesară deținerii și transportului.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat arma și muniția fără să i se fi cerut vreo autorizație, motiv pentru care a fost convins că nu are nevoie de alte documente pentru deținere și transport.

Conform prevederilor legale, arma și muniția au fost ridicate  în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tentativă la contrabandă calificată.

  • Armă neletală și muniție aferentă, fără documente justificative, descoperite la intrarea în țară
  • Armă neletală și muniție aferentă, fără documente justificative, descoperite la intrarea în țară

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe