Aproximativ două tone de grâu, recuperate cu ajutorul poliţiştilor de frontieră brăileni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au descoperit aproximativ 2.000 de kilograme de grâu, pe care un marinar de pe un șlep motor, care trebuia să asigure transportului mărfii, le-a sustras și înstrăinat către doi cetățeni români.

În data de 18 iulie a.c., poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, planificați să execute o misiune de supraveghere pe malul stâng al fluviului Dunărea, au oprit pentru verificare şi control, în zona kilometrului fluvial 198, un atelaj hipo condus de brăileanul Stere S., în vârstă de 48 de ani, care transporta 14 saci încărcaţi cu grâu, a căror provenienţa nu a putut-o justifica.

În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră brăileni au descoperit, abandonate la malul fluviului Dunărea, o barcă de culoare neagră din tablă, având ataşat un motor marca Yamaha, încărcată cu grâu, fără nicio persoană la bord, iar în vegetaţia din apropiere, încă cinci saci cu grâu.

Extinzând verificările, au fost depistaţi, la malul fluviului Dunărea, brăilenii Marian M., în vârstă de 56 ani şi Virgil G, în vârstă de 32 de ani, care aveau rolul de a prelua grâul de la un şlep motor sub pavilion România, ancorat în zona kilometrului fluvial 198, încărcat cu grâu, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Călăraşi.

În urma audierii marinarului de pe şlep motorul în cauză, gălăţeanul Cornel B. în vârstă de 43 de ani, care era şi delegatul mărfii, s-a stabilit că acesta a sustras cantitatea de 1.860 kg de grâu pe care a distribuit-o către cei doi cetăţeni găsiţi la malul Dunării.

 Cantitatea de grâu în valoare de 1.116 lei, barca din tablă în valoare de 1.000 lei şi motorul ataşat în valoare de 1.500 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiştii de frontieră brăileni efectuează cercetări faţă de marinarul de pe şlep motor, sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de delapidare, iar faţă de celelalte trei persoane pentru infracţiunea de complicitate la delapidare.

  • Aproximativ două tone de grâu, recuperate cu ajutorul poliţiştilor de frontieră brăileni
  • Aproximativ două tone de grâu, recuperate cu ajutorul poliţiştilor de frontieră brăileni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe