
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui au descoperit, în urma unei acțiuni, aproximativ 650 de litri de băuturi alcoolice ascunse în colete și bagaje, într-un autocar cu destinația Italia.
În data de 19 martie a.c., pentru valorificarea unei informații deținute la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, polițiști de frontieră din cadrul structurii au organizat și desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei și a evaziunii fiscale în zona de responsabilitate.
În cadrul acțiunii desfășurate, în jurul orei 05.30, au identificat și au oprit în trafic, pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un ansamblu rutier format dintr-un autocar și o remorcă, cursă ocazională cu destinația Italia, condus de un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, disimulate în coletele și bagajele transportate, diverse recipiente, conținând cantitatea totală de 645 litri de băuturi alcoolice (spirtoase și vinuri) de proveniență Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, mijlocul de transport a fost condus în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, unde a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 9.450 de lei și sancţionarea contravenţională a șoferului cu amendă în valoare de 15.000 de lei.













