Aproximativ 5.000 de ţigarete de contrabandă, confiscate de poliţiştii de frontieră gălăţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au descoperit, ascunse în portbagajul și în torpedoul unui autoturism, condus de un cetăţean român, dar şi în bagajele acestuia, aproximativ 5.000 de ţigarete de contrabandă.

În data de 1 martie a.c., ora 9.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, județul Galați, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, au oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Vlădeşti, un autoturism marca Kia Ceed, condus de gălăţeanul D.G., în vârstă de 43 ani.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagajul, torpedoul şi în bagajele personale ale bărbatului 4.960 de ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, în valoare de 2.480 de lei.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a achiziţionat ţigaretele pentru consumul propriu.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

  • Aproximativ 5.000 de ţigarete de contrabandă, confiscate de poliţiştii de frontieră gălăţeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe