Ansamblu de vehicule condus de un șofer cu permis necorespunzător

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa cercetează un bărbat din R. Moldova care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 19 februarie a.c., în jurul orei 18.30 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, cetățeanul din Republica Moldova V. L., în vârstă de 24 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din microbuz şi remorcă, ambele înmatriculate în Republica Moldova.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că persoana în cauză are permis de conducere valabil doar pentru categoria „B” , iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză îi este necesară  categoria „BE”.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe