Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa cercetează un bărbat din R. Moldova care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.
În data de 8 iulie a.c., în jurul orei 01.00 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul din R. Moldova, Simion C., în vârstă de 34 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din autocamion şi remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.
În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că persoana în cauză are permis de conducere valabil doar pentru categoria „B” , iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză îi este necesară categoria „BE”.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a preluat ansamblul de vehicule din apropierea P.T.F. Albiţa şi l-a condus până la controlul de frontieră, deşi avea cunoştinţă că permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.