Alcoolul i-a dat curaj

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au depistat, în trafic, un cetățean român care conducea un autoturism, deşi era în stare de ebrietate.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat , pe raza localităţii de frontieră Bivolari, un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România, care se deplasa pe contrasens.

Colegii noştri au efectuat semnalele regulamentare de oprire, dar deoarece conducătorul auto a continuat deplasarea, poliţiştii de frontieră au procedat la urmărirea acestuia cu semnalele vizale şi acustice pornite, până în dreptul unei locuinţe din localitate.

La solicitarea prezentării documentelor, conducătorul auto, care emana o puternică halenă alcoolică, a refuzat categoric să se legitimeze, iar pasagera de pe locul din dreapta a coborât şi a deschis poarta casei cu intenţia favorizării intrării auto în curte. Ulterior conducătorul auto a trecut pe locul din dreapta susţinând că la volan se afla pasagera care tocmai coborâse.

În vederea stabilirii identităţii, colegii noştri l-au invitat la sediul sectorului, dar  deoarece acesta a refuzat şi a devenind recalcitrant, s-a procedat la încătuşare.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta este un cetăţean român,  în vârstă de 26 de ani.

Tânărul a fost condus și la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,01mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul .Clinic de Urgenţă “ Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

  • Alcoolul i-a dat curaj
  • Alcoolul i-a dat curaj

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe