Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliței de Frontieră Fălciu efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.
În data de 31 august a.c., pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, poliţiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu-ITPF Iași au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Murgeni, un autoturism condus de un bărbat cu cetăţenie română, în vârstă de 28 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare prin intermediul terminalului e-DAC din dotare. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul are dreptul de a conduce vehicule suspendat, pentru încălcări ale regimului juridic al circulației rutiere.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.