Aflat fără drept la volan, sancționat penal de polițiștii de frontieră hușeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un tânăr cu cetăţenie română și Republica Moldova care a fost depistat conducând autoturismul propriu, deşi nu avea acest drept.

În ziua de 24 august a.c, în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din țară, conducând autoturismul propriu, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani.

La controlul de frontieră, tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere,  motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare în urma cărora s-a constatat că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, pentru încălcări ale regimului juridic al circulației rutiere.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Aflat fără drept la volan, sancționat penal de polițiștii de frontieră hușeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe