A rămas fără tutun pentru narghilea, la petrecerea de ziua lui. Tutunul a fost confiscat de polițiștii de frontieră, iar transportatorul este cercetat acum penal

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, într-un microbuz, peste 24 de kilograme de tutun pentru narghilea, pe care șoferul intenționa să îl transporte la Vaslui, pentru o petrecere privată.

În ziua de 21 ianuarie a.c, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Bulgaria.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra microbuzului și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în bagajele personale ale șoferului, în portierele microbuzului și într-o saltea, cantitatea totală de 610 pachete (24, 4 Kg)  tutun pentru narghilea, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că transportă tutunul în cauză în municipiul Vaslui, pentru a fi consumat la o petrecere privată a unui bărbat pe nume Ion.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor accizabile descoperite,  în valoare totală de 18.300 de lei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • A rămas fără tutun pentru narghilea, la petrecerea de ziua lui. Tutunul a fost confiscat de polițiștii de frontieră, iar transportatorul este cercetat acum penal

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe