A prezentat la controlul de frontieră un document falsificat și s-a ales cu un dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean grec, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare falsificat pentru autoturismul pe care îl conducea.                            

În data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean grec, în vârstă de 46 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Massachusetts.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul prezintă modificări aduse datelor inițiale, fiind falsificat.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că se deplasează în Republica Moldova, cu scopul perfectării unor afaceri și că autoturismul aparține societății pe care o reprezintă. Acesta a mai declarat că odată cu autoturismul i-au fost înmânate și documentele prezentate la control și că nu are cunoștință despre neregulile constatate.

 În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • A prezentat la controlul de frontieră un document falsificat și  s-a ales cu un dosar penal

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe