A plătit 400 de euro pentru a oferi soției un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui cetățean ucrainean asupra căruia s-a descoperit, la controlul de frontieră, un permis de conducere fals.

În data de 30 martie a.c., în jurul orei 00:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 39 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care, asupra bărbatului, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere, similar celui eliberat de autoritățile din Ucraina, cu datele de identificare ale soției sale.

În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că documentul descoperit nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat documentul contra sumei de 400 de euro, pentru a-l oferi soției, cunoscând că documentul este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • A plătit 400 de euro pentru a oferi soției un permis de conducere fals
  • A plătit 400 de euro pentru a oferi soției un permis de conducere fals

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe