Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova care a fost depistat conducând un autoturism ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.
În data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Germania. La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control, colegii noştri au constatat că mijlocul de transport are atribuite numere de înmatriculare provizorii, cu valabilitate limitată şi cu drept de circulaţie doar pe teritoriul Germaniei. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a achiziţionat autoturismul în urmă cu câteva zile, plătind suma de 12.500 de euro şi că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România cu autoturismul în cauză. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.