Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean român, care a prezentat pentru autoturismul condus, la trecerea frontierei de stat, o poliță de asigurare auto, care s-a dovedit a fi falsă.
În data de 08 decembrie a.c., în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism înmatriculat Lituania, un cetățean român, în vârstă de 38 de ani.
La controlul de frontieră, șoferul a prezentat la control documentele printre care şi o poliță de asigurare obligatorie pentru autoturismul cu care se deplasa, cu caracteristicile uneia eliberată de companiile de profil din Lituania. În urma inspecției amănunțite a documentului și a verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că autoturismul nu figurează ca fiind asigurat și că documentul reprezintă un înscris fals.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.