A încercat să iasă din ţară folosind un ITP fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un înscris ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 25 martie a.c., în jurul orei 14:15, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 19 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în Bulgaria.

Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră dovada inspecției tehnice periodice, care în urma verificărilor specifice efectuate, s-a dovedit că nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul cu toate documentele prezentate fără a avea cunoștință că ITP-ul este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • A încercat să iasă din ţară folosind un ITP fals

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe