Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean moldovean, care a prezentat la control, pentru autoturismul pe care îl conducea, o asigurare tip carte verde care s-a dovedit a fi falsă.
În data de 06 februarie a.c., în jurul orei 09.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în Lituania, un bărbat, cetățean R. Moldova, în vârstă de 31 ani.
La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat pe lângă documentele solicitate şi o poliță de asigurare obligatorie pentru autoturismul cu care se deplasa.
În urma inspecției amănunțite a documentului și a verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că autoturismul nu figurează ca fiind asigurat, iar înscrisul prezentat este fals.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.