700 de euro, preţul unui permis de conducere fals

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui tânăr care a prezentat la control un permis de conducere fals, procurat cu suma de 700 de euro.

În data de 21 iulie a.c., în jurul orei 14.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru formalităţile de frontieră, conducând o motocicletă, înmatriculată în R Moldova, un tânăr cu dublă cetățenie,  română şi moldovenească, în vârstă de 22 de ani.

La controlul de frontieră bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Irlanda.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaşte, plătind suma de 700 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

  • 700 de euro, preţul unui permis de conducere fals
  • 700 de euro, preţul unui permis de conducere fals

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe