3.000 pachete ţigări de contrabandă, transportate peste frontieră cu calul


Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit şi confiscat, în urma unei acţiuni de combatere a contrabandei cu produse din tutun, 3.000 de pachete cu ţigări, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România.

În cadrul acțiunii, a fost reţinut un tânăr, cetățean român care a încercat să introducă ilegal ţigaretele în România cu ajutorul unui cal.

În data de 01 noiembrie a.c., acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi şi a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat o acțiune specifică pe lina combaterii contrabandei cu produse din tutun.

Astfel, în jurul orei 08.10, lucrătorii noştri au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Pomârla, un bărbat care se deplasa dinspre graniţă, spre interiorul țării, călare pe un cal pe care erau încărcate două colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au procedat la reținerea bărbatului, identificat ca fiind cetățeanul român Daniel P., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că ţigaretele de contrabandă fuseseră ambalate astfel încât să poată fi încărcate şi transportate cu uşuriţă pe cal.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.000 de pachete cu țigări, marca Ashima, în valoare totală de 34.200 lei.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările împreună cu autoritățile de frontieră ale statului vecin, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.

În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Față de Daniel P. a fost emisă ordonanţă de reținere pentru 24 de ore.

  • 3.000 pachete ţigări de contrabandă, transportate peste frontieră cu calul
  • 3.000 pachete ţigări de contrabandă, transportate peste frontieră cu calul
  • 3.000 pachete ţigări de contrabandă, transportate peste frontieră cu calul

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe