18.800 de țigarete de contrabandă, descoperite la controlul de frontieră

În Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, echipa comună de control a descoperit 18.800 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova pe care un cetăţean moldovean încerca să le introducă în ţară, sustrăgându-le de la controlul de frontieră.

În ziua de 25 decembrie a.c., în jurul orei 10.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România, cetățeanul din R. Moldova, Maxim T. în vârstă de 37 de ani.

În baza profilului de risc, echipa comună de control formată din inspectori vamali şi poliţişti de frontieră a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului și persoanei, ocazie cu care s-au descoperit, ascunse şi nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în diverse părţi componente ale autovehiculului (portiere, banchete, bord), cantitatea de 18.800 de ţigarete, diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare de 10.810 lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

  • 18.800 de țigarete de contrabandă, descoperite la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe