Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au depistat şase persoane care au încercat să introducă ilegal în România ţigarete de proveniență Republica Moldova și Duty Free.
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru a intra în ţară, cetăţenii din Republica Moldova, Serghei L., în vârstă de 27 ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, şi Victor C., în vârstă de 28 ani, conducând un autoturism marca Audi, ambele autoturisme înmatriculate în Lituania.
În urma controalelor amănunţite efectuate asupra mijloacelor de transport, echipele comune de control, formate din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, au descoperit, ascunse în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, în plafonul şi în rezervorul de combustibil al autoturismului marca Volkswagen Passat, care era modificat prin îndepărtarea pompei de motorină, precum şi în rezervorul de combustibil al autoturismului marca Audi, peste 30.600 de ţigarete diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Conform reglementărilor legale în vigoare, a fost luată măsura indisponibilizării ţigaretelor, în valoare de aproximativ 8.000 lei precum şi a autoturismului Volkswagen Passat, în valoare de 5.000 lei, în vederea confiscării, iar persoanele au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 15.000 lei.
Pentru valorificarea unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi – feroviar au organizat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări.
Astfel, cu ocazia efectuării formalităților necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, asupra trenului internațional 401,care circula pe relaţia Chişinău-Bucureşti și a pasagerilor, a fost identificat Alexei C., în vârstă de 33 de ani, cetăţean român şi Republica Moldova, însoţitor al unui vagon din componenta trenului. În urma controlului efectuat într-o cuşetă, Alexei C. a fost surprins având asupra sa o geantă în care se afla cantitatea de 3.760 țigarete, marca Ashima, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Pe timpul acţiunii, polițiștii de frontieră au procedat la monitorizarea trenului în timp ce staționa în Gara de Nord din municipiul Iaşi și au observat o persoană de sex feminin care, după ce a urcat în tren, ulterior a coborât cu o geantă voluminoasă şi s-a îndreptat spre un autoturism marca Skoda Fabia parcat în zona adiacentă gării, unde era așteptată de un bărbat.
Poliţiştii de frontieră au legitimat cele două persoane, stabilind că acestea sunt cetăţenii români Ioan T., în vârstă de 42 ani, respectiv Ilenuţa P., în vârstă de 47 ani. În interiorul autoturismului, lucrătorii noştri au observat, pe bancheta din spate, geanta pe care femeia a luat-o din tren, şi care s-a dovedit a conţine 5.000 ţigarete marca Rothmans, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Cu privire la cele constate femeia a declarat că intenţiona să călătorească la Bucureşti cu trenul accelerat 401. După ce a urcat în tren, s-a deplasat la vagonul restaurant de unde a achiziţionat ţigarete descoperite de poliţiştii de frontieră. În vederea continuării cercetărilor persoanele şi mijlocul de transporta au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi.
În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Totodată, a fost dispusă măsura indisponibilizării ţigaretelor, în valoare de aproximativ 3.998 lei precum şi a autoturismului Skoda Fabia, în valoare de 13.696 lei, proprietatea Ilenuţei P., în vederea confiscării.
În data de 19 martie a.c., în jurul orei 22.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Cristian G., cetăţean român, în vârstă de 19 de ani, pasager într-un autoturism marca Dacia, înmatriculat în România.
Pentru valorificarea unor informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, împreună cu câinele Nacagu, specializat în detectarea produselor de tutun, a descoperit ascunsă şi nedeclarată într-un spațiu special amenajat în bordul mijlocului de transport, 4000 țigarete, marca Plugarul, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Conform reglementărilor legale în vigoare, a fost luată măsura indisponibilizării ţigaretelor, în valoare de aproximativ 450 lei precum şi a autoturismului în valoare de 1000 lei, în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei.