Poliţiştii de frontieră vasluieni efectuează cercetări cu privire la un lucrător al unei firme de salubrizare din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa care a încercat să introducă ilegal în România 102 pachete de ţigări, disimulate într-o cutie de carton, utilizată la transportul gunoiului.
În data de 2 martie a.c., în urma unei informaţii primite de la un lucrător vamal, potrivit căreia un lucrător al unei firme de salubrizare care îşi desfăşoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa desfăşoară activităţi de contrabandă în perimetrul punctului, conducerea P.T.F. Albita s-a autosesizat, iar politişti de frontieră din cadrul punctului au desfăşurat activităţi specifice pentru verificarea informației primite.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză, în timp ce se afla în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a găsit în containerul de gunoi de pe sensul de intrare în țară, 102 pachete de ţigări diferite mărci, de provenienţă duty-free, pe care le–a disimulat într-o cutie de carton, utilizată pentru a transporta gunoiul şi a încercat să le introducă în ţară, fără să le declare lucrătorului vamal.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare totală de 459 lei, în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.