Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, peste 60.000 de țigarete, ascunse şi nedeclarate.
În data de 30.10.2024, în jurul orei 17:45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui microbuz care circula în regim de curierat, un cetățean bulgar, în vârstă de 54 de ani.
În urma efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, disimulate în mai multe colete, 60.600 de țigarete de diferite mărci, având aplicate timbru fiscal bulgăresc, pentru care șoferul în cauză nu deținea documente de proveniență.
Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 91.000 lei, a fost indisponibilizată de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, față de șoferul microbuzului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, conform art. 452 din Legea 227/2015, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.