Peste 2.200 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 564.000 de lei, descoperite în PTF Bechet


Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bechet au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Ungaria, mai multe cutii de carton ce conțineau 2.256 perechi de încălțăminte, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere. Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, acestea ar fi valorat aproximativ 564.000 lei.  

În data de 17.12.2024, în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet - ITPF Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean maghiar, în vârstă de 56 de ani, care se afla la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în Ungaria, circulând pe ruta Grecia- Slovacia.

Cu ocazia efectuării controlului asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, mai multe cutii de carton ce conțineau mai multe perechi de încălțăminte, respectiv papuci.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea de 2.256 bunuri,  toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de aproximativ 564.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de şoferul maghiar se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

  • Peste 2.200 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ  564.000 de lei, descoperite în PTF Bechet
  • Peste 2.200 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ  564.000 de lei, descoperite în PTF Bechet
  • Peste 2.200 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ  564.000 de lei, descoperite în PTF Bechet

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe