Autoturism în valoare de aproximativ 30.000 euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean turc care s-a prezentat la control la volanul unui autoturism marca Audi, în valoare de aproximativ 144.000 lei, căutat de autorităţile din Marea Britanie.

În data de 31.08.2020, în jurul orei 00.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 48 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi, fabricat în anul 2012.

Cu ocazia verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie, la data de 30.04.2020.

Faţă de cele constatate, cetăţeanul turc a declarat că a achiziționat autoturismul de la o cunoştinţă și nu ştia că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 144.000 lei (30.000 euro), a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.

  • Autoturism în valoare de aproximativ 30.000 euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit la P.T.F. Giurgiu
  • Autoturism în valoare de aproximativ 30.000 euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe