Ţigarete de contrabandă, descoperite în Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au descoperit  la poarta de acces nr.5  în Portul Constanța, într-un autoturism condus de un cetăţean român, 1000 țigarete de contrabandă.

În data de 10.05.2021, în jurul orei 21.00, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu la Poarta de acces nr. 5 a Portului Constanța, au oprit pe sensul de ieșire din port, un autoturism înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un cetățean român, în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanța.

În urma controlului efectuat, pe bancheta din spate a autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, într-un ghiozdan, cantitatea de 1.000 ţigarete de contrabandă, fără timbru fiscal pentru produse accizabile.

Din primele cercetări s-a stabilit că ţigările aparţin conducătorului autoturismului, care a declarat că au fost achiziționate pentru consumul propriu. Ţigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

  • Ţigarete de contrabandă, descoperite în Portul Constanţa

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe