Trei cetăţeni din Nepal, opriţi la frontiera de sud-vest

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, județul Timiş, au depistat trei cetăţeni din Nepal care au încercat să iasă ilegal din România în Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.

În data de 24.09.2019, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, județul Timiş, în timp ce executau misiunea de supraveghere a frontierei de stat, au depistat, la aproximativ 500 m de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos, dinspre România spre Serbia.

Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt trei bărbaţi din Nepal, cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, care au venit în România în baza documentelor personale valabile. Tinerii au declarat că au încercat să treacă frontiera din România în Serbia, pe jos, prin zona de vegetație din apropierea frontierei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în vederea luării măsurilor legale care se impun, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta.

  • Trei cetăţeni din Nepal, opriţi la frontiera de sud-vest

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe