
Astăzi, 10 noiembrie 2025, se operaționalizează Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) și în punctele de trecere a frontierei Jimbolia și Lunga (județul Timiș), Racovăț (județul Botoșani), Vicovu de Sus (județul Suceava), Halmeu (județul Satu Mare) și Aeroportul Suceava.
Astfel, după punerea în funcțiune în România a acestui sistem, începând cu data de 12 octombrie 2025, la punctele de trecere a frontierei Midia (jud. Constanța), Stânca (jud. Botoșani), Naidaș (jud. Caraș-Severin), Sighet (județul Maramureș) și Aeroport Sibiu, acesta este extins, începând de astăzi, și la punctele de trecere a frontierei menționate mai sus.
Operaționalizarea Sistemului de Intrare/Ieșire (EES) care începe astăzi va fi realizată doar prin colectarea de date din documentele de călătorie ale cetățenilor din state care nu fac parte din UE și care sunt implementate în bazele de date, fără colectarea de date biometrice (imagine facială și patru amprente digitale).
EES se aplică doar cetățenilor acelor state care nu fac parte din UE și care efectuează șederi de scurtă durată pe teritoriul Uniunii Europene (până la 90 de zile în oricare 180 de zile).
Pentru fiecare cetățean NON-UE care intră în țara noastră prin punctele deja operaționalizate, sistemul înregistrează data și locul de intrare și ieșire, colectează date alfanumerice și/sau biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și calculează automat durata șederii legale.
Implementarea sistemului urmărește înlocuirea ștampilării manuale a documentelor de călătorie, fără a modifica drepturile de circulație existente. Pe durata perioadei de tranziție (aproximativ 6 luni), pașapoartele vor continua să fie ștampilate manual.
La prima intrare, după activarea sistemului, sunt prelevate datele, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va realiza automat, reducând timpul de așteptare la frontieră.
Amprentarea prin sistemul EES se aplică cetățenilor țărilor NON-UE, cu excepția copiilor sub 12 ani, a persoanelor pentru care prelevarea amprentelor este imposibilă și a deținătorilor de permise de ședere sau vize de lungă durată eliberate de un stat membru al UE.
Detalii suplimentare pentru călători sunt disponibile pe platforma oficială a Uniunii Europene - www.travel-europe.europa.eu/ees.












