O familie de sirieni, oprită la frontiera cu Serbia


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat o familie formată din șase cetăţeni din Siria, ce intenţiona să intre ilegal în România, pe jos, pe la ”frontiera verde”.

În data de 16.01.2017, în jurul orei 09.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat şase persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.

Persoanele, care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost reţinute şi conduse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că este vorba despre o familie formată din o femeie, doi bărbați (fiii acesteia) și trei nepoate, toți cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 19 şi 75 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă în Germania, la rude.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

  • O familie de sirieni, oprită la frontiera cu Serbia

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe