
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița au depistat, sâmbătă, 21 martie 2026, două situații distincte de încălcare a legislației în vigoare, în urma controalelor efectuate la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița.
Primul caz a fost înregistrat pe sensul de intrare în țară, unde un cetățean grec, aflat la volanul unui autoturism de lux marca Land Rover model Range Rover, s-a prezentat pentru control. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca bun căutat pentru confiscare, în baza unei alerte introduse de autoritățile din Belgia.
În cauză, polițiștii de frontieră au indisponibilizat autoturismul, în valoare de aproximativ 200.000 lei, în vederea continuării cercetărilor. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
Al doilea caz a fost înregistrat pe sensul de ieșire din țară, unde, într-un autoturism înmatriculat în Polonia, se afla, în calitate de pasager, un cetățean georgian. În cadrul controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport și persoanelor, polițiștii de frontieră au constatat că acesta deținea un permis de conducere emis de autoritățile din Ucraina, document pe care l-a prezentat pentru verificare.
În urma verificărilor, au rezultat suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, stabilindu-se că nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind susceptibil a fi fals.
Ca urmare, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Cercetările în ambele cauze sunt continuate de polițiștii de frontieră, sub coordonarea unităților competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.














