Doi cetățeni români arestați preventiv pentru trafic de migranți

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăș au depistat, în urma unei acţiuni integrate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, opt cetăţeni din India care au trecut ilegal din Serbia şi urmau să fie transportați către vestul Europei de către doi cetățeni români.

În data de 05.08.2022, în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăș, judeţul Caraș-Severin, au desfăşurat o acţiune integrată, pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, în raza localității Răcășdia, pe DN57, a fost oprită o autoutilitară condusă de un cetăţean român, care era însoțit de un conațional. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, în interior au fost depistate opt persoane, cetățeni străini. Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Politiei de Frontieră Naidăș pentru cercetări.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că sunt cetățeni din India, bărbați, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care au declarat că au venit din Serbia cu intenția de a ajunge într-o ţară din spațiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii din India, respectiv de trafic de migranți pentru cei doi români. Totodată pe numele cetățenilor români, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea acestora în stare de arest preventiv pentru 30 zile.

Pe această cale dorim să reamintim cetăţenilor români şi străini să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop (021.9590).

  • Doi cetățeni români arestați preventiv pentru trafic de migranți

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe